mallev

A topnotch WordPress.com site

de ce nu citesc acum

m-am rătăcit într-un lac de întrebări
cum cînd unde sunt
şi de ce
unde singurele refugii de care am nevoie
sunt dragostea şi ceva_ul pe care îl caut
şi încă nu l-am găsit.
acum imaginaţi-vă că aş sări din lacul ăsta
într-un puţ să pierd totul
să revendic ceva_ul ca şi cum
mi-ar aparţine
să uit cine sunt.

ce-am lăsat în afară

ce se întîmplă în iubire
şi mai pune două cărţi d-astea
una peste alta să te înalţi
tot n-ajungi să înţelegi ce se întamplă
şi iată cum deschizi televizorul fereastra
o cutie de bere
doar pentru că eşti nevoit să ieşi pe stradă
să curgi odată cu toţi oamenii
cum curg şi ei
oameni care îşi aduc aminte despre ei
altceva decît sunt.

mai ales

cînd merg pe stradă îmi aduc aminte
merg pe stradă îmbrăcat de oameni pe care nu-i cunosc
şi toate astea se văd
o pereche de pantofi sport
blugi hanorac o haină neagră
şapca de sub glugă plouă
merg pe stradă
iar tatăl îmi ţine umerii
şi nu se vede.

cuvinte aşezate estetic

am încercat multă vreme să deschid ochii
să privesc tot ce a fost minunat în viaţa mea
dar cît de departe sunt în stare să văd
şi cum să dau la o parte tot ceea ce mă împiedică?!
oare în relaţia mea cu minunăţia e ceva profund
atît de pur încăt să merite cît de departe
sunt în stare să văd?! apoi
într-o zi
sau poate în mai multe zile
în suma lor nu mai contează care
am realizat că în relaţia asta e tatăl meu
şi dincolo de el sunt eu
minunăţia lucrurilor pe care nu le-am trăit împreună
dar dacă închid ochii
le simt
cu ce preţ?

între frumuseţe şi-un cîine

şi-am scos capul printre cruci
dar înainte de toate am privit în jos
unde era şi-un dumnezeu
cît toate apele şi munţii
cîmpiile mîinile lui ţinîndu-se
şi totul părea ca o relaţie între frumuseţe şi-un cîine
lîngă un alt cîine mort păzindu-l
un soi de graţie
dar cu ce preţ?!

impact

dacă întind o mînă şi nu eşti aproape
atunci un pumn de oameni reprezintă departe
şi cu ce preţ?!
este nevoie de un „aha” moment pentru a realiza că doar prin cuvinte nu putem experimenta totul

şi nu putem avea sinceritatea lacrimilor dintr-o explozie
cum îţi aruncă bătăile inimii
în spaţiul dintre acei oameni
pentru a simţi tot ceea ce ei tac
un fel de moarte de care se tem
un fel de pasaj pe care
nu-l vor folosi niciodată
şi cu ce preţ?!

Impact!!!

pentru că nu ai apucat să vezi

spaţiul din mine îşi schimbă ordinea
şi ceea ce părea a fi la locul lui acel orice
acum e în haos
şi nu mai poate fi cuprins cu niciun diagnostic
cu nicio emoţie
cu niciun sentiment
cu nicio conştiinţă
şi nu mai poate fi oricum
inspir toate spaţiile unde s-a murit pentru forma vieţii
expir
o prezenţă.

dansez ca dracii ăia goi, nimeni nu ştie cine sunt

punem semnul ăla de vulgar prin poezii
de parcă cei care citesc nu ştiu că există şi moarte
punem semnul ăla de vulgar pentru că a deveni înger
e un scop doar pentru unii
pentru ceilalţi
în ochii lor trişti blestemaţi de întuneric
lumina e furia orbirii
şi iadul punem semnul ăla
nimic nu mai străluceşte
învăţăm să trăim în ultimele clipe de viaţă
murind
şi e tot ce poate fi mai rău
pentru că nici măcar nu am văzut
pentru că
nici măcar!

pentru că nu ai apucat

de-alungul timpului am scris comentarii mai bune decît poezia
dar au fost şterse
şi ca să nu-mi pară rău
şi pentru că e tot ce ne mai duce
poeziei o să-i dau nişte verbe
să-mi spună
să-mi meargă
şi tu tată nu muri
pentru că nu ai apucat

să vezi!

arta s-a pierdut in lumină, pentru că proştii trăiesc în întuneric

m-am săturat de aroganţa clint istvuzilor și jăims dinilor nu pentru că aşa mi-a venit mie
pentru că nu are susţinere
nu mai există cercuri în care să intri
sunt doar cercuri din care să ieşi
da’ să nu mai intri
şi dacă ai tupeul
te ştampilează cu gura lor
cu furia lor
cu nimicul de care sunt în stare
d-asta în era copy-paste nu mai există nicio pretenţie
şi e absurd să simţi
să mai iubeşti ceva
pentru că totul e aici
în teamă
în cuvinte
în orbire
de unde nu mai ies mări
şi nici munţii nu mai urcă!