înfățișarea unui lucru

în fiecare dimineaţă mă dau jos din pat şi încep iar aşa cum am început din prima zi când mama îşi desfăcea picioarele să-mi arate toate rudele izolarea oraşul şi câţiva doctori pe care i-am uitat

şi încep iar aşa cum am început atunci fără să schimb ceva
până când mama îţi va strânge picioarele
şi tot ce va rămâne
e atât
cât o inimă de femeie
e singurul lucru de care mai sunt în stare.

stop

aproape nu mai e aşa cum era odinioară
nici măcar aproapele
şi ai cămaşa ruptă cu pantalonii aia
stai în cur pe bordură fără nimic prin buzunare
în timp ce oamenii trec pe lângă tine te întrebi unde dracului îţi sunt minţile unde
şi vor mai trece ani şi oameni
vor mai trece
aşa că strigi:

mai bine acum!
mai bine acum dragostea.

dacă nu-ţi poţi imagina moartea, vei rămâne singur printre zei

ne adunăm şi povestim despre trecut
despre viitor povestim
despre toţi cei care au murit viaţa lor
şi ne ţinem de mâini ne îmbrăţişăm
povestim despre tot ceea ce am pierdut
despre schimbări povestim
despre oameni oraşe despre munţi
despre lumina din întuneric
despre izolare respingeri
despre sentimente mai ales povestim
despre lupte şi joburi filme
despre mâncare spectacole pasiuni despre tot
dar niciodată despre muzica din noi
niciodată
e singurul loc rămas perfect
şi asta ne sperie.

niciun dar

cum mă mişc prin cameră
cum beau o bere cum mă izolez în fotoliul meu cum
încerc să zâmbesc cum mănânc
şi cum mă port cu ceilalţi e tot ce-ţi poţi imagina când eşti departe
dar niciodată cum mă mişc în inimă
nici măcar eu nu reuşesc
oricât aş încerca.

 

ţie

să rămâi acolo unde eşti în inima ta
să uiţi tot ce ai visat
tot ce ai dorit
toate gândurile frica de singurătate
de a nu fi iubit să uiţi
să urăşti pentru că ura ia valori diferite de-alungul ei
şi te vei întreba unde dracu’ îţi sunt minţile şi toţi oamenii unde eşti tu
rămâi în inima ta acolo unde nu te mai desparte nimeni
iubeşte în inima ta
până când ceilalţi se vor strânge în jurul ei
fără mâini
fără guri
fără să mai schimbe ceva.

şi despre Nichita

am dat peste un fragment
din analiza poeziei lui eminescu
şi am încercat să înţeleg citind acea poezie la care face referire fragmentul respectiv
dar eminescu a fost şi este poet
şi tot ce-i umează îi aparţine într-un fel sau altul
apoi mi-am dat seama că e inutil să vrei
să înţelegi un poet dacă nu ai iubit niciodată asa cum a iubit sau cum încă iubeşte eminescu
pentru că el nu moare niciodată
aşa că m-am apucat să scriu poezia asta fără niciun gând
şi fără să mişc ceva din urma lui
îmi pare fără sens atâta vreme cât îl avem pe eminescu o analiză…
ar putea fi doar altă poezie în poezie
dar niciodată acea Poezie
desigur
unii ar fi încântaţi de-o asemenea ispravă
şi n-am să le iau asta
aşa că m-am apucat să scriu acest poem prin care să iubesc o singură femeie
e tot ce se mai poate face pentru eminescu
pentru poezia lui
şi-atunci când îi greşesc şi toate cuvintele spuse şi nespuse
carnea mea toată-i vinovată de acest suflet
să-i fie inimă
chiar dacă
chiar dacă
pentru toţi ceilalţi voi rămâne doar pustiu
doar Ei!