existare

trăim într-o lume a iluziilor
trăim și ne ia dracu’
mă tragi de inimă eu de picioare
de tot ceea ce sunt
pare că nu suntem singuri chiar dacă suntem singuri
și ne spunem ușor dumnezeule
avem același trup
și era un câmp pustiu aici.

emoție nedirecționată

în mijlocul lui nicăieri se va întâmpla totul
și mi se rupe dacă fără aer o să mă simt mai bine
mai viu și fără de tine
oricum aici lucrurile nu se vor schimba niciodată
și nici oamenii ticăloși sau nu
ei știu cuvintele
iluzie morfină Tu speranță
prea se iubesc toti și frumoși
iar eu nu te-am iubit niciodată
și stau în picioare aici pe pământul
unde m-ai lăsat.

nihilism social

de fapt nu stă nimeni în genunchii tăi
nevoia de a împărți orice în timp
e doar pentru el
și dumnezeu e singurul bad ass de pe aici
chiar dacă avem bunăvoință unul cu celălalt
vom rămâne tăcuți și ascunși pentru apropiere
și oricât ne-am împinge inimile în afară
cât de mult unul spre celălalt
noi suntem doar o stare a creației
un gând care nu se poate opune acestui fapt
dumnezeu e nebun.