mallev

A topnotch WordPress.com site

Month: June, 2014

şi asta îmi dă putere

 

pentru căviaţa trece şi prin mine

se spune că poetizez mai mult decît trebuie realitatea ei

şi că tot ceea ce ni se întîmplă nu e doar o poezie

e o luptă pe viaţă şi pe moarte

şi că ar trebui să fiu mai cerebral dacă vreau să scap

şi cred că e ok

adică aş putea să mă încordez

dar vreau un singur motiv

pentru care ar trebui să îmi fie frică

de moartea asta a lor!? 

Advertisements

şi culoarea asta e frumoasă

 

chiar e simplu să ai un suflet

orice i-aş face nu se schimbă niciodată

şi nu e o întîmplare

şi pentru că îl am

nu mai aştept nimic

doar aşa carnea mea e o întîmplare

parfumul pe care-l folosesc e o întîmplare

şi tot ce mi se poate întîmpla

e o întîmplare

şi asta îmi dă putere să iubesc

pentru că nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu

la fel cum vi se întîmplă şi vouă

şi aveţi suflet

şi nu veţi mai aştepta niciodată

să vină cineva să vă repare.

cum ar fi să nu ne schimbăm niciodată?

 

de exemplu dacă mă îmbrac în alb şi negru

tot ceea ce se poate vedea

ar trebui să se vadă la fel şi dacă ţoalele mele ar fi colorate

sau de firmă

pînă la urmă nu contează ce fel de

şi dacă intru într-un magazin

şi vreau să îmi cumpăr o cămaşă

o probez şi dacă-s singur ies afară din cabină

şi întreb cum îmi stă

probabil vanzătoarea o să răspundă

vă prinde foarte bine

şi culoarea asta e frumoasă

şi eu o să zic mersi

iar ea va continua cu plăcere

 o luaţi!?

trebuie să achitaţi 700 de ron

card sau cash

iar asta ar trebui să se vadă la fel

şi dacă ar costa 50.

sufletul meu

 

fiecare e dependent de cîte ceva

pentru care face tot felul de lucruri

iar la mine

deşi mi-a luat destul să înţeleg

e foarte simplu

pentru că nu vrea să repare nimic din tot ceea ce mi se întîmplă

pur şi simplu mă întoarce la el şi zîmbesc

apoi vreau şi mai mult.

cocoru şi unirea, magazinele alea dă-le dracu’

 

deşi am încercat să desenez cîteva

şi toate digital

nu-s chiar bun la nuduri

dar pentru că nu vreau niciodată să uit

ceea ce simt atunci cînd te lipeşti de mine

fac o dragoste din asta şi încerc iar

şi dacă ar fi doar ţîţele cururile

carnea asta dintre noi

şi dacă ar fi doar atît

nu ştiu ce s-ar alege de războaiele noastre.

mai bine mi-ar plesni inima

să se facă mulţi

foarte mulţi biscuiţi verzi

şi crocanţi.

fără poezie 3

Pentru ca nu iti alegi ce si cum sa visezi ce sa faci si cine esti in vise se intampla de cele mai multe ori ca in vise, adica tot ce e bun tine foarte putin ca oricum te trezesti dintr-un motiv sau altul, dar cand ti se pune asa o chestie urata in vis, aia tine cel mai mult si ca dracu’ se si repeta. De data asta vreau sa povestesc visul numarul trei ori patru care in realitate ar putea fi oricare dintre cele patru avute in felul asta. Se facea ca eram cu frate-miu si cu un tip Artur care ne e prieten si frate-miu e si nasul lui, dar nu asta conteaza si parca totul a inceput cand eram intr-o hala cu multe scari de metal aproape ca puteai vedea ultimul etaj prin fiarele alea si pe fiecare treapta si pardoseala de fier oamenii dansau si era multi muzica din toate partile si noi parca n-aveam nicio legatura cu se se intampla acolo si la inceput nu stiam de ce dracu’ tocmai acolo si dintr-o data ceva m-a lovit si parca fugeam de unii care pana la urma ne-au prins si ne-am inceput lupta. Imi aduc aminte ca l-am batut pe unul rau de tot ca il luasem de un picior si dadeam cu el in stanga si in dreapta si ceilalti nu mai ziceau nimic si parca nici nu mai erau asa multi, apoi m-am simtit vinovat pentru suferinta lui  in timp ce imi baga unul un cutit in spate si am cazut in genunchi, dar mi-am zis ca mai pot si m-am ridicat si l-am batut si p-ala desi durea ca dracu’. in fine. Totul se termina, adica aia fug si le zic astora doi ba haideti ca trebuie sa mergem undeva si am plecat. Am iesit din hala aia si in jurul ei era un gard. Ajunsi la gard, eu eram primul si vad ca intr-un loc plasa era data la o parte si cand sa trec dincolo de gard o matahala se uita fix la mine. era negru dar nu chiar negru negru, mai mult spre un masliniu deschis asa si simteam cum mi se face teama cand el spune ceva intr-o limba si in momentul ala timbrul vocii lui imi era atat de cunoscut incat aproape ca m-a busit nostalgia si l-am luat in brate si i-am spus…pe nume si el ma strangea si vorbeam amandoi despre dor desi numele lui nu imi spunea mare lucru si cat a trecut de atunci, o ciudatenie va spun io, nici nu auzisem de limba aia in care vorbeam dar o stiam ca altfel nu aveam cum sa ma inteleg cu matahala. Tot ce pot sa spun acum e ca am simtit iar ceva ce nu are legatura cu lumea asta si binele ala interior pe care il aveam nu se compara cu niciun vis avut pana atunci. Dupa momentele alea de imbratisari si emotii, el imi spune ca Te asteapta de foarte mult timp si am simtit cum inunda o lume intreaga fara cuvinte fara nimic doar cu frumusetea ei si parca plecand spre … …. Aveam un copil in brate si il tineam strans la piept si nu m-am intrebat nici macar o clipa de ce si m-am intors spre Frate-miu si Artur si le-am spus sa nu isi faca griji, acum totul e ok si ei s-au luat dupa mine si am trecut printr-un bazar mare cu multi oameni, apoi am ajuns la niste scari si matahala imi spune ca de aici ma pot duce singur, nu e departe mi-a zis si zambea, o sa se bucure a repetat iar si cand il priveam spunandu-mi asta ochii lui erau atat de buni si de frumosi ca eram deja pe scarile alea si ca prin vis se auzea acelasi clinchet de parca eram intr-o vraja. v-am zis nu avea cum sa fie din lumea asta si coboram scarile alea cu copilul in brate si eram cum nu am fost niciodata de fericit, poate ca altceva de fericit  dar nu ca un om si ii rosteam numele cand m-am trezit … ….    

fără poezie 2

tot fara ca in prima parte.

asta e al doilea vis, desi ordinea in care le povestesc nu are nicio legatura cu ordinea in care le-am avut si n-am idee de ce am ales asa. In visul asta eram undeva la inaltimea unui zgarie nori de o suta de etaje si cladirea asta inca se tot ducea si mergeam pe un fel de schela care parea ca nu are capat. Si cum ne tineam noi asa unul dupa altul fara sa stim unde ne ducem, eram destui. Ce cautam tocmai acolo dracu’ stie, pentru ca nu cunosteam pe nimeni de care sa leg o amintire ceva si culmea e ca si acum cand il povestesc si il retraiesc, ma simt la fel de singur ca atunci, de parca cineva mi-a sters orice traire avuta in ultimii patruzecisiceva de ani si nu imi explic cum, cum vine asta si e foarte straniu, cel putin asa simt si desi nu pare a fi din lumea asta ceea ce simt, e ceva normal si culmea e ca nu imi era in niciun fel acolo sus pentru ca in realitate am o problema cu inaltimile, de parca acolo sus as vrea mereu altceva decat m-am obisnuit sa vreau aici jos si e o lupta intre altceva_ul si carnea asta care ma trage mereu inapoi si pentru ca o am, mi se face mereu teama.  cu alte cuvinte e ca un du-te vino in care ma prind cu totul si de aici toata frica asta a mea de inaltimi. Imi aduc aminte ca vorbeam intre noi chestii plate fara nicio emotie de parca functionam ca un sistem nervos periferic si propozitiile noastre deveneau impulsuri care nu stiu unde ajungeau, probabil la ala din fata care o fi fost el si nu stiu cat trecuse de la inceputul visului, dar era o lumina cenusie prin care nu puteai vedea mai departe de un picior de pasarela si dintr-o data totul a inceput sa se balanseze fara sa se rupa lumina aia, totul era in balans si unii au cazut si cei care am ramas ne tineam unii de altii si priveam in jos la punctele alea care se indepartau fara sa ne spunem nimic de parca era ceva normal sa mai si cada si asta ma facea sa inghet. Apoi parca constientizam ca visez si ca altadata prin alte vise in care zburam cu mana inainte, am mai sarit in gol de pe cladiri, dar de la inaltimea asta niciodata si nu stiam ce sa fac, pentru ca aveam iar senzatia aia de carne si teama vs altceva, dar privind chipurile indiferente ale celor din jurul meu, am stiut ca trebuie sa sar si am sarit cu mainile stranse la piept pentru viteza. Un etaj, doua, trei douazeci si simteam ca nu-i mai ajung. Macar pe unul sa-l prind, imi spuneam.  La un moment dat a inceput sa imi fie frig din ce in ce mai frig etaj dupa etaj si in fata mea nu se zarea niciun om, doar cenusiu peste tot si imi era frig cand a aparut pamantul si cativa oameni pana la pamant si m-a fulgerat ca o sa fie prea tarziu si pentru ei si pentru mine fara nicio sansa sa ma mai redresez, chiar daca prind pe cineva o sa fie prea tarziu. Si l-am apucat pe unul cu un etaj inainte de sol si mi-am zis gata asta e, macar am incercat si in timp ce il tineam strans in brate pe ala, din omoplati s-au deschis aripi si am aterizat in picioare. N-am sa sa uit niciodata privirea pe care a avut-o omul ala dupa ce l-am lasat pe pamant. Si nici privirea celor  care asistasera la toata intamplarea asta si cum pentru prima oara am simtit pe obraji atingerea aripilor eram atat de uimit, incat ma inaltam fara sa ma gandesc unde aveam sa ajung. oricum pe schela aia niciodata si atunci m-am trezit.

 

 

Fara dragoste

nu stiu ce s-ar alege de noi

de razboaiele noastre

mai bine mi-ar plesni inima

sa se faca multi

foarte multi biscuiti verzi

si crocanti.

 

fără poezie

(de data asta cred că e mai bine aşa)

postat asa cu stersaturi si semne de punctuatie ramase de-aiurea, cat mai aproape de vis

 

 

Sa fi trecut vreo cinci ani de cand am avut visul asta in care se facea ca sunt inger sau ceva de genul mai degraba superman pentru ca un om niciodata nu are cum asa. Si tin minte ca imparteam ceva in valea aia si zburam pe deasupra caselor blocurilor pur si simplu imi ieseau din palme niste obiecte mici sclipitoare care pareau confetii si in tot timpul asta se auzea un clinchet pe care n-am cum sa-l uit niciodata altfel era din lumea asta si sigur nu era de aici. in fine nu o sa incerc sa povestesc cu lux de amanunte pentru ca nu asta e important. O sa trec direct la faza de la sfarsit cand zburand eu asa in fericirea aia deplina si care nu se poate compara nici cu cel mai al dracului si profund orgasm avut vreodata si nu de mine de oricine pentru ca da uimiti-va pot stii asta si voi habar nu o sa aveti vreodata cum s-a intamplat sa trec aproape de fereastra aia deschisa era pe la etajul cinci al unui bloc singurul inalt de acolo si puteam auzi o cearta dintre un copil si mama lui cred ca era si nu stiu de ce am vrut sa o fac pana la capat si iata-ma in fata ferestrei si dincolo de ea copilul care nu era unul cuminte dar acum pe bune nici mama lui nu era vreun model demn de urmat pentru ca dupa felul cum ii vorbea saracul nici nu avea cum sa nu-I semene. si trec prin fereastra si ma-sa nu ma vedea cel putin asa credeam eu. Ajung langa baiat si el nu se sperie si ii povestesc si intelege si eu ma simteam incurajat sa ii spun si ii tot spuneam si el ma privea de parca sunt in jocul lui favorit si nu stiu de ce dar capatam incredere in mine el dadea incredere ingerului care avea sa iasa din mine si de care habar nu aveam. Dar asta e partea frumoasa a visului, ceea ce urmeaza e doar un film tampit. in fine eram intr-o camera alaturata bucatariei prin a carei fereastra am intrat. Privind in jur am observat ca in camera aia era o piscina foarte mare si camera se lungea dupa ea dar in vise nu incerci sa iti explici prea multe si nici de ce ma simteam atat de eu de bine langa copilul ala apoi dintr-o data prin tavanul de sticla pe care nici nu-l observasem pana atunci pentru ca nu-I asa atunci cand esti inger sau cel putin unul care se credea inger mai degraba superman pentru v-am zis habar nu aveam, dar care inca nu stia cum e cu adevarat sa fii inger nu te uiti la tavane prin care incep sa cada oameni multi oameni care ajung in apa si dupa cum se duceau la fund nu erau tocmai in regula si mi-am dat seama ca aia nu era doar o piscina de 2m adancime si sar sa-i salvez si nu stiam cum sa-i ajung pe toti pentru ca nu aveam decat doua maini si atunci mi-am spus ca ingerii care de fapt in situatia mea ar fi fost doar supermeni ar trebui sa aiba mai mult de doua maini si am ajuns la primul, la al doilea am realizat ca sunt toti din carpe si apoi al treilea si nu intelegeam ce se intampla de ce oamenii aia din carpe acolo in piscina aia si inca aveam teama ca toti ceilalti se vor ineca. cand am realizat ca nimic din ce intampla nu e decat o farsa am dat sa ies si peste toata apa aia a cazut o plasa si prin ea ii puteam vedea pe ei mama tata si copilul si in spatele lor toti oamenii din orasul ala cred ca erau si am simtit cum in mine se casca o prapastie si ajungea pana la ei care se bucurau in camera aia super mare. Nu ma puneti sa descriu tot ce am simtit ca da credeti-ma incerc si am incercat si pentru mine de atunci si am simtit o durere pe dinauntru si din ea mi-au crescut aripi si am iesit prin plasa aia si bucuria oamenilor aia ca ma pot avea in felul ala s-a destramat si pentru prima data zburatul era altfel nu cu mana inainte asa cum am facut-o in fiecare noapte de cand eram copil dar cu toate astea durerea nu-mi dadea pace si nu intelegeam degeaba aveam acum aripi de ce oameni din carpe.

fericirea e dinainte de a măsura ceva şi nu a avut timp niciodată

 

mergi pe stradă

şi nu îţi pasă că oamenii îşi acoperă trupurile

că pînă la urmă ei ar putea fi oricum

nu asta contează

tu eşti altfel

şi asta îi scoate din minţi

nu îţi mai pierzi timpul pe la cocoru şi unirea magazinele alea

încerci altceva

încerci să pierzi totul.