mallev

A topnotch WordPress.com site

Month: August, 2013

jungla în care ne-am sinucis

Image 

nimeni nu mai atinge nimic cu genunchii

nimeni nu mai scrie

nimeni nu mai aleargă

nimeni nu mai vorbeşte

nimeni nu mai luptă

nimeni nu mai fute

nimeni nu mai dragoste

şi nimeni nimic.

şi dacă vreodată am făcut toate astea,

le-am făcut pentru a intra într-una

sau în alta,

le-am făcut pentru a fi îngeri.

 

cred în carnea care scuipă oameni

îi dă afară cu putere

aşa

simplu.

obedienţă, umilinţă şi supunere

Image 

sunt corpuri multe pe aici

şi formele sunt date de beţia cărnii

de atitudinea,

de dragostea lor

ele sunt corpurile

echilibrul de care avem nevoie.

ar putea fi unica poezie de care suntem în stare

şi avem carnea asta

să o descoperim.

mai mult decât un picior,

decât coapsele tale,

coapsele mele,

decât o mână şi buzele mereu în aşteptare

pentru că altfel

am avea prea puţin.

şi avem frica asta ca o putere

şi nimeni

nu vrea să intre în ea.

nihilistul

Image

căzusem şi nu mai aveam aer.

îmi simţeam maţele grele

să cadă.

şi m-am târât

după care nimic.

când mi-am revenit

ochii aia erau acolo.

–         cred că mi-e mai bine, am spus

orice conţinut apare formal

Image

fiecare are stilul lui

care pe care,

dar nimeni niciodată

nu a spus

că de fapt unul dintre cele mai înalte interese ale poeziei

şi nu numai

este inevitabila orgie de după:

 

– şi buzele tale

carnea ta

sunt agonia unui om bătut în plină stradă.

problema stilului

Image 

carne,

carne,

carne,

carne

mormane de tone de carne,

iar eu am doar 71 kg şi ceva mă zdruncină.

mă împinge să fac lucruri

fără să mai ezit,

fără să îmi mai aleg cuvintele

şi mi-am dat seama că e o atât de mare risipă

în toată carnea asta! 

asocierea impulsurilor

Image 

pănă la urma cine a fost Rembrandt

şi uite, îmi fac carnea

cu toate astea

e atât de puţin!

animalul sterp

Image

toţi oamenii ăştia îmbrăcaţi bine

iar eu îmi potrivesc ceasul să sune

să se vadă tot ce nu vor alţii să se vadă

să se vadă că dragostea e sexul meu

şi sexul îmi e dragoste

să se vadă că pot să mi-o ţin cu două mâini

să ejaculez şi să se vadă

cum pot să iubesc

să îmbrăţişez ca şi cum nimic nu ar mai exista

decât asta.

să se vadă cum iese lumea din oamenii oamenilor ăştia

să îşi arate copiii

să se vadă

cum îi îmbracă de parcă îi este teamă

tot timpul de ceva.

şi toţi oamenii aştia îmbrăcaţi bine

suma lor

e carnea

şi  îmi potrivesc ceasul să sune

să se vadă

cum florile ei se duc.

aspiraţie spre putere

Image 

nu ştiu dacă moartea e atunci când nu mai simţi nimic

sau când tresari.

dar uite…

încă iese ceva din noi

iar asta o să mă ţină departe de ea

şi cine ştie

dacă am să mai vreau ceva

după.

limita de dincolo

Image

dupa ABrito

vulgari sunt oamenii din noi

şi sunt toţi oamenii plus noi doi.

şi nu căutăm nimic,

nici măcar răspunsul la acea întrebare

unica întrebare

care ne leagă şi dezleagă gurile,

trupurile cu tot ce atârna din ele,

cu beţiile,

cu bucuriile,

cu tot ce ţine de carnea asta

şi nu ne mai săturăm

e ca o boală,

e ca o putere!

ordinea şi dezordinea dragostei

Image

când va respira şi ultimul om

atunci păsările,

scaunele pe care ne aşezăm,

sălile de cinematograf, cărţile, totul

câinii ăştia pe care îi urâm şi iubim,

vor fi cele mai frumoase culori,

mai frumoase decât culorile.

şi forma ta,

ca şi a mea

muzica noastră toată

şi nici măcar nu vom şti

pentru că altfel,

nu ne vom fi auzit niciodată.