o inimă mecanică

stau în picioare şi privesc picioarele
dacă aş avea mai mult din mine
să mă desprindă de lumea asta
de ce ar trebui să fac
doar pentru că într-o zi cineva îmi va spune
perfect Victor
stau în picioare
aşteptarea asta a trupului e ca un mormânt de nume
niciodată de iubire
şi stau în picioare aşa cum staţi toţi
îmi privesc picioarele
voi vă numiţi
aşa cum eu mă numesc
orbim.

unde-mi sunt minţile?!

acum 5 minute am făcut o mărturisire
după care am cumpărat o carte de poezii de dragoste pe care am dat 29.90 lei
şi atunci cum dracului să nu-ţi pierzi minţile inima totul
mai ales într-o librărie
unde-s toate cărţile alea scrise pe te miri unde şi-n ce suferinţi dumnezeule
în ce dragoste să fi fost
şi-am ieşit cu cartea-n mână
pe coperţi frunzele-s verzi florile-s vii
şi pare că e la îndemâna oricui
păi şi-atunci dragostea mea ah
dar minţile
căutarea asta s-o arăt
şi trece azi
şi trece mâine
zi după zi într-o femeie în singura femeie
noi ne învârtim.

şi tu femeie frumoasă, iartă-mă c-am scris asta!

n-am să povestesc despre mama despre tata despre bunici despre flori despre munţi despre ţara asta despre ce-au mai făcut ăia prin piaţa victoriei unde dracului sunt minţile mele despre arderea greciei despre muie psd despre despre
furie nichita şi cioran
despre ecou şi alte genuri gen
n-am să pomenesc nimic despre artă ţâţe plantaţii sex despre căutarea asta a noastră şi tac
n-am să vă povestesc nimic din ce-am trăit
mi-ar lăsa inima goală
şi asta ar trece drept o poezie când nu e
şi iată cum facem poezie din nimic iată
nemurirea teama ura faţă de aproapele iată singurătatea premiile care vor veni săracia popularitatea rahatul în care trăim şi vom trăi
iată cei 200 km/h pe oră şi iată impactul despre
iată fututul nostru că unde dragoste nu e nimic nu e
sau cum ne place nouă să spunem
să faci din căcat bici şi zic aşa
să trosnească dracului odată
să ne pierdem minţile
căci inimă avem destulă.

nesărutul, necarnea, nedragostea, nefrica şi fiecare necuvânt

trăim în oraşe mari ne căţărăm
unii peste alţii nu ne mai spunem te iubesc aproape
nu ne cunoaştem şi atârnăm fiecare perfect
e minunat aşa
cumva ne jurăm unul altuia că într-o zi vom sfârşi ţinându-ne de mâini dar
până atunci muncim pentru bani
pentru bogaţi pentru săraci şi nu contează
ne căţărăm şi înjurăm
trăim în oraşe mari zi după zi tot mai singuri
şi-am auzit de politică
de ura asta a noastră
am fost învăţaţi că inima nu mai are niciun drept aici
…s-o înecăm în ziduri
să nu se mai vadă nimic din oraşul ăsta mare
din oamenii ăştia unii peste alţii oameni peste gurile lor
şi-aşa să ne fie moartea
hotărâtă
nu doar din când în când
altfel nu vom iubi niciodată!

sub semnul femeii

am auzit de foarte mulţi oameni
şi doar pe unii i-am cunoscut
mai mult sau mai puţin de-aproape respirând
dar niciunul nu mă va salva
pentru că e perfect aşa
pentru că e totul
altfel
aici ar sta scris doar numele meu
ca o piele jupuită în orice limbă
şi asta ar putea însemna că fără dragoste
nici nu am început.

vată pe băţ, şotron şi ţară,ţară,vrem soldaţi

dacă nu ne-am mai pierde timpul cu frica de moarte cu tot ce-i urmează poate că nu ne-am mai lipsi unul altuia şi dă-le dracu’ de coroane de lacrimi de toate acele păreri de rău care ne sufocă sufletul în cel mai oribil mod şi-aşa prost hrănit de-o lume disperată să alerge visele şi promisiunile da şi ne mor poeţii aşa cum mor şi nepoeţii vouă nu vi se face silă de carnea asta de gurile strâmbe şi vulgare pe care le ştergem cu mâneca după fiecare cunoscut şi necunoscut să facem loc singurului Eu de care suntem în stare
şi iată cum respirăm iată cum iubim iată cum scriem iată ura în forma ei pură iată cum iată de ce iată inima noastră impietrită şi neatinsă de singurul lucru care ne mai poate salva
liniştea morţii
unde am să rămân
unde am să fiu
să ard pe sânii ei
pentru că cei mai mulţi au ales altceva.

să-ţi cânt

dragostea noastră e tâmpită şi ciudată
şi oricât am încerca să ne privim altfel unul pe altul
realitatea în care ne ducem zilele arată fix ca noi
nici mai mult nici mai puţin
şi nici diferită
e un mit faptul că am fi buni
suntem pe dracu’ şi o să plângem
aşa cum am plâns mereu şi tot nu vom schimba nimic
suntem prea singuri pentru a fi împreună
pământul ăsta nu mai are nevoie de noi
noi avem nevoie de el
asta e disperarea noastră
şi-avem o dragoste tâmpită şi ciudată
nici nu vrem ceva mai frumos
e ca apa din noi
ca toate râsetele umerii puternici
braţele
să ne auzim încet
să ne fie mai usor în inimă
şi să ne spunem Eu!

foame

când scriu o poezie de dragoste
de cele mai multe ori nu ştiu ce ratez din timpul ăla
nici nu-mi pasă
şi de fiecare dată rezultatul e doar golul dragostei şi când încerc s-o retrăiesc îmi spun
wow
căci dragostea da dragostea din tăcere nu se poate scrie
aşa cum filmele proaste au cea mai bună poezie atunci când nu vrei sa le înţelegi
fără de ce dracului
fără talent
doar atunci şi doar aşa totul rămâne imperfect între noi
şi ne vom putea iubi fără nume
fără tu şi eu doar între
şi mereu cu aceeaşi poftă

de inimă.

ceva se întâmplă

dacă citeşti poemul ăsta ai ajuns la pagina cu numărul 76
şi dacă cumva greşesc
numără-le şi e tot dragoste
aceeaşi  şi-o singură femeie zi după zi în fiecare zi
şi pare ca nu se mai opreşte.

cred că e bine să fim oameni
şi într-un fel e tot ce mai avem
tu inspiră
eu încerc să te privesc de sub fereastra prin care universul se prăbuşeşte să ne facă loc
şi dacă n-am mai sângera
poate nu s-ar mai spune despre noi că suntem nesăbuiţi
blestemaţi poate
şi arşi ca tot ceea ce este diferit şi fără răspunsuri
da
şi suntem diferiţi în singurul adevăr care ne mai desparte
această lume.

despărţit de lume

mă plimb pe stradă şi am nevoie de tine de dragostea ta
şi nu doar
iar oamenii ăia toţi oamenii ăia intră unii prin alţii
intră în casele lor să se schimbe
să se dezbrace să se privească unii pe alţii să nu mai moară
intră prin magazine de chiloţi sau mai ştiu eu prin ce când mă gandesc la tine la pielea ta la tot ceea ce simt.

chiar şi-atunci când dorm am totul cu tine
sunt ca un nor ieşit din pielea ta
ca un om perfect atins
şi încă viu.