un act dumnezeiesc

noi suntem cea mai mare distanță dintre cuvinte și necuvinte
făra să ne ținem de mâini păstrăm cumva tăcerea
acea tăcere fără furie
fără gânduri
fără ce voi face mâine
fără ce vei face mâine
și tot spațiul ăsta dintre noi rămâne aproape
rămâne
ca un pat nefăcut.

măsura liniștei lor

oamenii se dărâmă din oameni și rămân fără casă
fără nimic mai bun
și fără să mai repare ceva
rămân singuri cu tot ce mai au
să-și închidă sufletul
să nu se mai audă
să nu rămână diferiți
pentru că au nevoie de carnea
au nevoie să se vadă
să-și spună unul altuia
pentru muzica asta.

ne este frică

prin poezie niciun fel de ţară de locuinţă
când eşti om nimic
chiar şi-atunci când o cânţi
deşi ai sufletul strâmb
străbătut de cuie dinspre întuneric
să îţi primeşti moartea
ca pe ceva dumnezeiesc
prin poezie
e un vultur cu picioarele puternice
cu aripi limpezi
rotindu-se între lanţuri
lucind
un mare neajuns.

Charlie Chaplin

în ultimul timp pe unii îi freacă neputinţa
îi freacă prin poezie prin proză
caută răspunsuri la întrebarea
ei de ce nu?! Şi cât de puţini sunt oamenii

iată-mă sprijinit de poezia asta cum dau tot aerul afară
de ruşinea lor dau aerul afară
să mor să rămână perfect
să rămână aşa
să rămână un căcat.