Month: March 2017

arta s-a pierdut in lumină, pentru că proştii trăiesc în întuneric

m-am săturat de aroganţa clint istvuzilor și jăims dinilor nu pentru că aşa mi-a venit mie
pentru că nu are susţinere
nu mai există cercuri în care să intri
sunt doar cercuri din care să ieşi
da’ să nu mai intri
şi dacă ai tupeul
te ştampilează cu gura lor
cu furia lor
cu nimicul de care sunt în stare
d-asta în era copy-paste nu mai există nicio pretenţie
şi e absurd să simţi
să mai iubeşti ceva
pentru că totul e aici
în teamă
în cuvinte
în orbire
de unde nu mai ies mări
şi nici munţii nu mai urcă!

poem neremarcabil

am văzut scris pe o gumă mare de şters
for big mistakes!
şi cum să-i spun
viaţă?! ciudat
pentru că o mînă dupa o alta
după un picior după altul
toţi kilometrii ăştia de ce au oamenii
cît de mulţi
nu se pot opri.

unu hai să ne jucăm!
doi hai să ne futem!
trei hai să facem dragoste!
patru hai dragoste
cinci dragoste şi şase moarte
suficient?! nu.

mai e ceva ce nu se vede
nu te lasa să intri
şi nu poţi să respiri
şi pentru asta nu-ţi trebuie gumă
nu ştii
e ca şi cum stai picior peste picior pe o canapea neagră din piele
şi pentru că nu ştii cum e să fii femeie
eşti femeie.

 

ca şi cum stăteam picior peste picior pe o canapea neagră din piele şi pentru că nu ştiu cum e să fii femeie, eram femeie

ce frumos e! ce ochi are! îţi vine să-l mănânci!
tot drumul am fost împiedicaţi de câini
de oameni cu câini
de copii
de bunicii lor
de mamele lor dodo în sus
dodo în jos
era peste tot şi ca un făcut
trebuia să port discuţii interminabile în locul lui. in fine.
am intrat în parc şi m-am îndreptat spre terasă
odată ajuns am comandat o bere
ferit cumva de privirile celor de la mese
ferit de conversaţiile alea idioate care
nu au în ele decât preţiozităţi de genul:
Ce câine frumos!
După privire cred că e şi deştept, nuuu-i aşa!?
Vai, cuţu cuţu! Cum îl cheamă? dodo!?
dooooodo! dooooodo! după cinci metri la fel
după alţi cinci şi tot aşa cât o zi de post negru
să ţi se ia
la a doua bere am încercat să găsesc motivele
pentru care oamenii nu mai au timpul
motivele pentru care se prostesc prin parcuri
şi nu doar
preocupaţi de orice altceva
se înstrăinează tot mai mult de ceea ce sunt
trăiesc prin vise
obiecte
dragostea din filme
fututul care vine prin pereţi
prin părinţi
prin copii
prin filme
prin diplome cărţi
emisiuni TV muzică
prin lumina din cluburi
baruri cinematografe
prin tipele care se urcă pe mese
şi îşi aruncă cururile în aer
prin barbaţii care poartă chiloţi mulaţi
şi care aparent exprimă forţă
dar mamele lor sunt acolo
cu mâinile pe ei spălând toată nenorocirea aia
trăiesc prin analize exagerate
chiar şi prin căcatul de dimineaţă
dacă e galben
negru moale împrăştiat
se grăbesc cu el în borcane speciale
nu în alea de 400 de grame de la bunica de dulceaţă şi murături
îl strecoară îngrijoraţi în geanta Vuitton
în tot felul de alte genţi
se urcă în autobuze
tramvaie metrou
în maşini străine să nu moară dracului de tineri
de bătrâni
de oamenii care sunt
pentru că deşi habar nu au cum să trăiască
mai vor sa facă iar căcatul ăla bolnav
nu contează unde
trebuie doar să-l ducă încă o dată
şi încă o dată
să iasă prin parcuri să exclame: Vaaaai! Ce câine frumos!
o minciună în care trăim poate nu de la început dar
de suficientă vreme cât să uităm de ce mai avem suflet
ne-am obişnuit să purtăm carnea ca pe o haină
o laşi acolo
o laşi aici
pe unul pe altul să ţi se facă sexul
prin birouri
prin case
locuri pline de pule
prin pizde să se facă simţită
să se tragă de ea
să te doară
să îţi placă
să fie peste tot carnea ta
în braţele celorlalţi şi ieşi prin parcuri:
Vaaaai! Ce câine frumos!

în oglindă

corpul meu e sănătos
cum mi se scoală pula
nici-o imagine nu-i mai ticsită de oameni ca asta
de orori
toate cu chipul meu
şi lovesc oglinda
o lovesc cu putere în timp ce fericirea se ia de pe mîini
cum se ia sîngele
ReVOLUţIE!
strig apoi mă aşez în primul rînd şi privesc
cum arată curajul meu
privesc
cum rămîn acolo
iubirea nu e atît de puţin!

o melodie proastă

poezia nu zace în mine ca pe o canapea şi zice
hai bă, ne mai futem şi noi?! poezia
nu e o femeie goală şi nici plină
şi n-are nicio legatură cu morţii ei
are legătură cu prefacerea neuronilor în suflet
în sărăcie
în dragoste
în nedreptate pentru că încerci
să pricepi de ce dracului nu poţi
să pui două inimi una peste alta
fără să te miri de ce dracului
una-i mereu mai mare!

dragostea

mai mult sau mai puţin ne ajutăm unii pe alţii
mai mult sau mai puţin ne urîm unii pe alţii
înţelegem mai mult sau mai puţin
şi facem atît de multe lucruri
pe unele împreună
pe celelalte separat
încît
puţinul rămas
e tot ce ne mai leagă.