din ghearele morţii

de aici nu mai începe nimic
de aici poezia nu mai există sau cel puţin
nu aşa cum o ştim noi
o caprioară aleargă şi ţîţele bang-bang
caprioara aleargă şi ţîţele
bang-bang
pe aici a trecut o căprioara desigur
în existenţa ei noi nu mai avem inimi aici poate
ca buldozerele iar ea
mereu acea căprioară care aleargă
într-o pădure redefinită de cinismul nostru
şi ţîţele bang-bang
sau cum ar spune Cioran
/suntem atat de separaţi de toate!/

reducere

să scoatem corpurile în afară
să construim ceva din emoţia lor
ori poate să reparăm un gînd
tot ceea ce am stricat încă de cînd eram copii
pentru că dintotdeauna corpurile noastre au fost simple
niciodată murdare
dar noi am ales să le ţinem departe şi dragostea
abia se mai naşte în cei 1.73 metri patraţi de piele şi cît
să mai treacă prin inimă?!

pentru totdeauna

nimic pare lipsit de sens
deși cînd nimic nu a fost
s-a făcut o lume și da
cînd răspunzi la întrebarea la ce te gîndești?!
de cele mai multe ori spui
la nimic
și aproape de fiecare dată în acel context e lipsit de sens
pentru că de obicei e dragostea
ei bine
și cum ar putea trece asta drept o poezie?!
păi foarte simplu
la început nimic e nimic
apoi poate deveni orice.

das

astupă-ţi urechile
închide ochii şi rămîi singur
lasă cuvintele să te dea înapoi îndepărtează-ţi sinele
cînd singur nu mai reprezintă nimic pentru nimeni
atunci TACI
taci fără a privi
acolo începe poezia.