şi n-am văzut când

nu ştiu dacă a scrie are vreo legatură cu mine
e doar în vizită cuvânt cu cuvânt
cu fiecare cuvânt
şi mă aruncă
du-te bă zice
şi mă desprind puţin câte puţin unde nici dracu’ n-a ajuns
şi asta pentru că avem mai mult decat rai şi iad
avem dimensiunea sufletului
ceva de necuprins fără gen şi-atât de uimitor
şi “nu mor caii când vor câinii”
nici n-ar putea în suflet îs toate mâinile
trupurile ce-am simţit şi n-am murit
tot ce-am fost şi vom fi
o strălucire fără teamă
dintr-o dată.

cum mi-am trezit inima

ne sticlesc cuvintele
sunt ca baloanele de săpun în lumina zilei şi nimeni
nu mai spune plm
şi dacă totuşi
parcă nu ne mai rupe pe dinăutru plm nu mai zdruncină
nu mai avem durerea aia
bă da’ s-o simţi
fără să-ţi treacă prin minte fut şi pulă
să fie aşa
ca o aducere aminte a tot ceea ce am pierdut
nu vulgar
şi da
prin repetiţie să nu se mai audă
poate doar atunci se va auzi lumina din privirea aia
n-am s-o uit niciodată
pentru că ce de dragoste
ce de noi
şi altceva n-am mai avea de făcut.

rammstein

depindem de carnea asta
motiv pentru care o lăsăm printr-o sală de sport pe undeva
să tragă de ea toate fiarele alea
de teamă ca o să ne doară doar o singură dată atunci când murim
dar nu nu nu
noi vrem şi mai mult
căci pentru eternitate ce dracului am făcut
oglinzi?! în care ne-am spart sufletul oglinzi
în care vrem + durere ceva să ne determine să ambalăm încă un căcat
pişatul şi încă o dată doar pentru repetiţie pentru durere
pentru orice boală şi pentru orice diagnostic de care suntem în stare
când de fapt în tot timpul asta ne-am urât doar sufletul
şi iată mizeria trupului nostru
dragostea
şi m-am trezit!

păsări

când m-am născut
dumnezeu era la fel ca şi mama
şi tata tot dumnezeu
iar lumea toată prinsă între o singură inimă şi carne cu degetele mele
atat puteam simţi
mai târziu părinţii mei au rămas singuri
dumnezeu la fel
şi pentru că nu le-a fost îndeajuns
m-au târât şi pe mine în rahatul ăsta
unii îi spun dragoste
alţii ură
alţii doar tac
şi nu mai înţeleg

de unde îmi vine dragoste?!

tine

noi avem dragoste şi urlăm plictisiţi
avem şi ură
urlăm de două ori
şi n-am să mai spun eu
cum n-am să mai spun mie
iată cum mi-a crăpat inima
şi oamenilor când le crapă inima nu ştiu oamenii
nici măcar dumnezeul
netrăitul
singurul şi!

luna soarelui soarelui

şi nu ţi-am arătat cât de mult
pentru că trăiesc într-un zid de cuvinte
aşa mă ascund
la dracu’ cu un mesaj două trei
la dracu’ cu tot ceea ce scriu acum
mai bine mor
şi-n urma mea rămâi tu
strălucind
departe de oamenii daţi
departe
de ceea ce crezi că aş fi putut deveni
pentru că eu
doar mi-am întins mâinile.

nepereche

întrebarea ce dracu’ suntem e pe buzele noastre
şi ne-am spus oameni doar pentru poziţia verticală a corpului
şi bla bla pentru cele câteva cuvinte
chiar şi pentru suflet ne-am spus
deşi acesta e o stare
şi-am spus acesta
pentru că ne este apropiat nimic mai mult
nu ne aparţine în spaţiu şi timp
mori şi ai să cunoşti asta
trăieşte fără teama de a rămâne singur
şi abia atunci vei înţelege că eşti
ultimul animal.

hoppipolla

pentru tot ce nu am iubit cu mult timp în urmă
am avut părinţi
şi mai era nebunia acelor ani
lipsa căldurii şi a frigului
de jur împrejur ca o inimă impietrită
fără copii
fără săritul prin bălţi
acolo unde erau bucăţi de cer
unde nici nu am ştiut cum
şi dacă vreodată te-am strigat
nu m-ai auzit
până la urmă toţi suntem
aşa cum trece o inimă.