un dumnezeu să-I strig, un dumnezeu pe care să nu-l mai aud

dar până la urmă dragostea oamenilor
e acea voce şi ultima pe care o vor auzi. ce e dragostea?!
singurătatea, lumina, întunericul şi moartea
toate patru sau nimic, nici măcar dumnezeu nu e
ar fi prea puţin ca binele şi răul să-ţi ofere ceva ce se cunoaște doar ca 1 şi 0 altfel
am fi avut toți aceeași mamă.
până la urma ce e dragostea?! ceva despre care auzim în fiecare zi
de când ne-am născut toți din același tată
tatăl care nu ne a spus nimic despre o mamă și-atunci?! dragostea da
e o competiție științifică
ne separă unul de celălalt
nu ne mai uimeşte şi nici nu cred că ne-a uimit vreodată; suntem
!!!atât de plictisiți
mă aude cineva?! sigur NU
am doar un singur motiv.
până voi ieşi de aici voi avea multe motive
pentru că dragostea
pentru că iubito
respiră, suntem blocaţi de-o mamă
de-o mamă pe care nici măcar nu ne-o putem imagina
o mamă pentru care nu vom avea niciodată ce dezgropa
şi-ar fi bine ca într-o zi să ne trezim
să realizăm că toate astea
sexele, slujba, curajul
dragostea pe care o condiționăm de tot ce e vulgar
moartea, PULA, corpurile astea de care suntem în stare
sunt doar halucinații şi-ar fi bine
să-l ștergem pe te iubesc şi să simţim.
ar fi bine ca fiecare dintre noi să crească un câine
să-l lase să devină
omul pe care l-a vrut dumnezeu poate chiar dumnezeu
iar noi
noi să rămânem cu asta gen
cât de proşti suntem.

undeva există o casă goală şi pentru noi
o casă pe care nu o vom găsi niciodată
şi-am ales să promitem
să mințim, dar nu
cheia nu e la noi
şi dacă ar fi tot nu am şti s-o folosim
iar casa
casa oricum e pierdută într-un șir nesfârsit de alte case
case pe care le-am ridicat ignorând realitatea sperând
ca toţi vom avea același final
cu lumini în întuneric și că mâine
mâine va fi un timp mai lung.

aşa ne încăpăţânăm
şi iată cum poezia e aceeaşi pulă pe care o frecăm
şi-o tot frecăm a noastră desigur
dar nu e ca şi cum ai înălţa un zmeu
e ca atunci când iei xanax cu votcă
și vrei sa fuţi dar nu te fuţi
pentru că dormi în pula mea
şi asta nu ar trebui să se audă
auzi?!
hai nu-ţi mai bate capul
asta e poezia de care suntem în stare
o frecăm şi o tot frecăm să se scoale
să străpungă dracului ceva
să străpungem tot
dar ea nimic
şi te uiţi ca un bou.

organe sau ţesuturi

mi-am adus aminte că cineva a spus
are voie o poezie?! să orice
până la urmă nu contează
nici ca raspuns
şi acţiune mai ales
şi ce să limitezi la ea
un om doi oameni poate
dar poezia-i mai mult de atât
nici popoare nu-i
ea doar trece pe aici şi faptul că noi rămânem
nu ne dă niciun drept să nimic
nici măcar dumnezeu nu a trecut pe aici
dar iată
un câine cu o eşarfă mov agăţată de zgardă
se îndreaptă spre mine.

din ce în ce mai adânc

dragostea poate fi o tipă în curul gol
sau acea privire ca şi cum ea nu ar fi acolo
ar putea fi în pumnii plini de vise şi de prea mult
cu noi incremeniţi în faţa morţii
şi întotdeauna vom spune
că era o lumină bună atunci
dar acum
tu mergi
eu merg
iar imaginea asta cu dumnezeu care construieşte
şi construieşte
nu ne mai surprinde.

în teneşi negri

îmi iubesc viaţa
felul în care-mi trece carnea
prin neatinsele cuvinte şi cât de surdă
oricât veţi urla unii la alţii în jungla asta
cum îi şuiera sângele
cu un singur gând
cu un singur pas în singura dragoste-a minţii
căci despre inimă
s-a aflat tot şi s-a murit
da
îmi voi iubi şi moartea
unde-mi ating cuvintele departe
şi fără niciun gând
pierdute-mi vor fi toate-n sângele căzut
în singurul dedesupt
şi veşnic dumnezeu.

“mortifai-me”

bă cred că am murit
şi ce se întâmplă acum e doar o proiecţie a morţii de atunci
cu tot ce i-a urmat şi dincolo
de ora 10.09 cu mine scriind acum
există încă un infinit de alte realitaţi tot cu mine
stând în cur
şi nu ştiu de ce
dar ceva îmi spune că de fapt reîncarnările astea
nu au un alt timp
pentru toate există acelaşi moment zero
această moarte căci despre viaţă
nu ştie nimeni nimic
ne căcăm şi pare suficient
iar metaforele arată cât de inutili suntem pentru altceva
şi întăreşte
acţiunea mai sus amintită
din acest moment
o căcare
două trei aşa
apare uitarea
şi tot ce ne-am spus vreodată în afara timpului
unde
n-am reuşit
să calculăm de câte momente avem nevoie
să-i spunem dragoste.

o chestie oribilă îţi iese prin nas şi te ucide

cică fiecare dintre noi are un demon
şi un înger
ăştia doi se luptă care să TE Învingă
păi sunt atât de proşti
că nici dumnezeu nu-i ajută
dumnezeu nu-i ca în cărţi
nici în vorbe nu-i prea
şi nici n-ar avea cum
pentru că nici dracu’ nu l-a văzut
şi p-ăsta din urmă nici atât el pe el pfuuu
şi uite
cu toate astea noi reuşim să ne mişcăm
facem una alta chestii p-aici
tragem clape şi iubirea prin inimă
ne ţinem de mâini
şi nu ştiu cine ar trebui să ne vadă
si să ce?!
noi când ne căcăm
suntem singuri
aşa am fost şi vom fi
e tot ce avem mai bun
nu îngeri nu demoni
altfel ne-am fi spus că tu şi eu băăăăăăăă
prin tot ce-i dragoste
şi cred că ne-am fi iertat.