Monolog cu, sau despre porumbei, poate chiar fără, voi alegeţi.

by levmallev

Ce legătură am eu cu oamenii!? Se pare că niciuna şi asta pentru că mi-a pierit cheful. Am încercat să localizez momentul cînd s-a întîmplat, dar se pare că am rămas fără timp şi fără spaţiu cu mult înainte de, şi dacă cineva are vreo vină, eu sunt singurul vinovat. Percepţia mea despre lume e mult prea simplă şi adesea nepotrivită cu celelalte, dar mai ales cînd vine vorba despre dragoste, pentru că din ea se naşte tot ce putem cuprinde sau nu; din ea se nasc porumbei şi inimi, se nasc nori şi cerul senin, avioane, metroul, parcuri, îndrăgostiţii în singurătatea lor; Ion şi Maria, pietrele de rîu, zgîrie norii şi cafeaua decofeinizată,  din ea s-a născut “a fi sau a nu fi”, celelalte cuvinte, neputinţa, umbra, scrisorile, arta, “mă duc dracului departe” ori un “hei, de ce nu mă văd!?” chiar şi moartea s-a născut, iar ăsta e un fapt cu_care nu ar trebui să ne punem; în plus s-au născut toate lucrurile noastre mărunte, ale tale plus ale mele şi niciodată aceleaşi indiferent de gloria noastră şi matematic vorbind, o dragoste +o dragoste este egal cu dragoste indiferent de forma şi mărimea primelor două. În concluzie a mea de a ta de a lor diferă de situaţie, loc, timp şi spaţiu, pe cînd rezultatul adunării lor ar trebui să fie întotdeauna acelaşi. Aşa că omule bun, nu eşti eu şi nici eu, tu. Atat de simplu şi frumos! Atunci cînd toţi vom înţelege asta, dragoste+dragoste=dragoste rămîne fără a zbura şi fără sens, rămîne doar dragostea noastră,  fără plus, fără trecut, fără viitor şi prezent, doar Ea şi a gîndi va deveni o mizerie.

Advertisements