everything about death

by levmallev

cand m-am născut

oamenii făceau tot felul de lucruri ciudate

şi mi-am spus că nu ştiu dacă o să meargă

dar o sa încerc.

asa că mama m-a ţinut în braţe

tata m-a ţinut în braţe

bunicii la fel

mai mult cei din partea mamei

şi mai ales bunica.

o vreme am făcut naveta bucureşti-buzău

buzău-bucureşti şi de fiecare dată era altfel.

bunica plângea mult

îi era frică că nu o să ne mai vadă vara următoare

în timp ce pe bunicul nu l-am văzut niciodată ieşind la poartă

şi nu m-am întrebat niciodată de ce

aşa era el

şi cred că nu ar fi putut să o facă mai bine.

apoi au trecut nişte ani

ani în care am făcut şi eu cam aceleaşi lucruri ciudate.

ani în care bunicul şi  bunica au murit

si am plans mult

m-am întrebat ce dracului e atât de diferit la noi

şi singura explicaţie pe care am găsit-o

e că moartea e a vieţii

nu a oamenilor ei.

nici macar a mea într-un moment de egoism

ca atunci când repet într-una io, io, io

când nu mai las loc de tu

şi nici a bunicii pe care am iubit-o mult

pentru cî oamenii toţi

aşa fac ei

se încarcă unii pe alţii cu tot felul de vini

de regrete

şi uneori se sperie unul pe altul

“o să ajungi în iad, tipule”

şi ăla se sperie de moarte

iar asta ar fi prea puţin

I am alive!

 

 

 

Advertisements